O implicație importantă a acestei definiții constă în faptul că sănătatea mintală este mai mult decât absența tulburărilor mintale sau a dizabilităților.

Sănătatea mintală este fundamentală pentru capacitatea noastră colectivă și individuală de a gândi, simți, acționa, interacționa unii cu ceilalți, de a avea o stare de bine și o calitate satisfăcătoare a vieții.

Pornind de la aceste premise, promovarea, protecția și restabilirea sănătății mintale pot fi privite ca o preocupare vitală a indivizilor, comunităților și societăților din întreaga lume.

Sănătatea mintală este indispensabilă pentru starea de bine personală, relațiile familiale și interpersonale și contribuția la comunitate sau societate.

Atunci când sunt prezente dificultăți sau disfuncționalități în sfera sănătății mintale, putem vorbi despre tulburări sau boli psihice.

Tulburările mintale sunt condiții de sănătate care se caracterizează prin modificări ale gândirii, dispoziției sau comportamentului (sau o combinație a acestora) și care sunt asociate cu stresul și/sau funcționarea defectuoasă.

Acestea generează o serie de probleme care pot include disfuncționalitate, dizabilitate, durere sau moarte.

Impactul acestor tulburări este semnificativ, iar deseori necesită ajutor de specialitate.

Psihologul evaluează și acționează prin intermediul intervențiilor psihologice cu scopul de a diminua sau elimina simptomatologia diverselor tulburări mintale (tulburări de neurodezvoltare, tulburări depresive, tulburări anxioase, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări asociate traumei și factorilor de stres, tulburări de comportament alimentar, tulburări ale ciclului somn-veghe, disfuncții sexuale, tulburări legate de consumul de substanțe și dependențe, tulburări de personalitate etc.), cu scopul de a susține depășirea unor obstacole și dificultăți sau cu scopul optimizării unor aspecte psihologice.

Inteligența prezintă un grad ridicat de eritabilitate și prezice rezultate educaționale, ocupaționale și de sănătate cu o acuratețe mult mai mare decât orice altă trăsătură.

Inteligența cognitivă este definită ca fiind o combinație de abilități verbale, numerice și spațiale care include: orientare spațială, utilizarea memoriei, fluența cuvintelor, relațiile verbale, viteza perceptuală, inducția și deducția etc.

Numeroase studii au confirmat că inteligența cognitivă este unul dintre cei mai buni predictori ai competenței în ceea ce privește învățarea și performanța în muncă, în special atunci când sarcinile prezintă un nivel ridicat de complexitate și dificultate.

Testarea standardizată a inteligenței este considerată unul dintre cele mai mari succese ale psihologiei.

Este cu siguranță una dintre cele mai persistente și utilizate descoperiri din domeniu.

Evaluarea aptitudinilor cognitive și a coeficientului de inteligență oferă o imagine asupra proceselor intelectuale și identifică nivelul de dezvoltare și funcționare al acestora.

De asemenea, se pot identifica deficite cu valoare explicativă pentru performanțe suboptime sau achiziții sub cele expectate pentru o anumită vârstă și un anumit context.

O perspectivă corectă asupra aptitudinilor cognitive și coeficientului de inteligență poate facilita orientarea școlară și profesională.

Intervenția psihologică poate sprijini optimizarea aptitudinilor cognitive prin intermediul tehnicilor și metodelor specifice domeniului, în limitele impuse de ereditate.

Disfuncția cognitivă, cum ar fi demența, este o problemă importantă pentru sănătatea publică.

Prevalența disfuncției cognitive crește odată cu vârsta, afectând 20% dintre cei până în 65 de ani și 45% dintre cei cu vârsta de 90 de ani sau mai mult, cu o dublare a prevalenței la fiecare 5 ani.

Se prevede un număr din ce în ce mai mare de pacienți cu disfuncție cognitivă pentru societățile și țările cu venituri ridicate, iar Organizația Mondială a Sănătății preconizează faptul că demența va deveni a treia cauză principală de morbiditate până în 2030.

În aceste condiții pot fi prezente dizabilități semnificative în funcționarea profesională, socială și economică, scăderea stării de bine și a calității vieții, iar un obiectiv important îl reprezintă evaluarea, prevenția și intervenția de specialitate.

Examinarea clinică a statusului mintal și screeningul deteriorării cognitive au ca scop identificarea funcționării cantitative și calitative a capacităților psihice precum: memorie, orientare în timp, orientare în spațiu, atenție și calcul, limbaj receptiv și expresiv, înțelegere, citire, scriere, desenare, viteză de procesare etc.

Examinarea clinică a statusului mintal și screeningul deteriorării cognitive se utilizează pentru identificarea unor probleme și afecțiuni psihologice, pentru indicarea severității acestora și pentru a oferi recomandări și direcții pentru intervențiile psihologice.

Aceste demersuri integrează rezultatele mai multor teste psihologice, interviuri clinice, observații comportamentale, istoric medical și alte informații disponibile.

Identificarea timpurie a persoanelor cu risc potențial ridicat pentru o afecțiune sau tulburare specifică oferă șansa de a beneficia de intervenții de specialitate cu scopul de a diminua sau elimina simptomatologia diverselor tulburări mintale, cu scopul de a susține depășirea unor obstacole și dificultăți sau cu scopul optimizării unor aspecte psihologice.

Temperamentul se referă la diferențele individuale în ceea ce privește stilul comportamental, cognitiv, reacțiile emoționale și fiziologice asociate cu nivelul de reactivitate și autoreglare, trăsături care sunt vizibile încă din copilăria timpurie.

Temperamentul nu se referă la influențele socializării, ci la o dispoziție biologică de bază față de anumite comportamente.

Conceptul de personalitate se referă la integrarea dinamică a totalității experiențelor subiective și a tiparelor de comportament, gândire și simțire ale unei persoane.

Este o integrare dinamică în măsura în care implică o asociere organizată, integrată a mai multor trăsături și experiențe care se influențează reciproc, rezultatul final al coordonării mai multor dispoziții.

În acest sens, personalitatea reprezintă o entitate mult mai complexă și mai sofisticată decât pur și simplu suma tuturor trăsăturilor sale componente.

Personalitatea este privită ca un model complex de caracteristici psihologice adânc încorporate care sunt exprimate în fiecare domeniu al funcționării psihologice.

Personalitatea este adesea confundată cu doi termeni înrudiți: caracter și temperament.
Deși toate cele trei cuvinte au semnificații similare în utilizarea obișnuită, caracterul se referă la caracteristicile dobândite în timpul educației noastre și vizează un anumit grad de conformitate cu standardele sociale.

Personalitatea și temperamentul au impact asupra tuturor activităților și domeniilor vieții noastre: social, școlar, academic, profesional.

Evaluarea psihologică facilitează identificarea trăsăturilor de personalitate și temperament și reprezintă un demers de autocunoaștere și un factor important de dezvoltare și optimizare în diferite arii de funcționare.

Copingul este definit în mod obișnuit ca eforturile cognitive, emoționale și comportamentale realizate pentru a stăpâni, tolera sau reduce cerințele externe și/sau interne.

Întrucât unele strategii de coping sunt considerate adaptative prin faptul că îmbunătățesc funcționarea, alte strategii sunt considerate dezadaptative deoarece sunt asociate cu niveluri menținute sau crescute de stres și suferință.

Evaluarea psihologică ajută la identificarea stilurilor de coping cu impact asupra funcționării persoanei, iar intervenția psihologică asigură îmbunătățirea și optimizarea strategiilor de a gestiona situațiile stresante, având ca rezultat creșterea abilității de management al stresului și al stării de bine fizice și psihice.

Asocierea dintre valorile și interesele oamenilor și mediile educaționale și profesionale compatibile elimină o serie de dificultăți și probleme ce pot apărea: burnout profesional, insatisfacție, performanțe scăzute, nivel scăzut al stării de bine, anxietate, depresie, tulburări ale somnului etc.

Valorile și interesele reprezintă structuri motivaționale, convingeri care orientează și ghidează selecția și evaluarea acțiunilor, activităților, a persoanelor sau a evenimentelor.

Evaluarea și intervențiile psihologice au scopul de a încuraja autocunoașterea cu privire la valorile, interesele și preferințele profesionale, de a identifica competențele, abilitățile și cunoștințele personale pentru a realiza alegeri profesionale informate, adecvate realității, potrivite propriei persoane.

Acest lucru este esențial deoarece fiecare persoană este considerată capabilă să evalueze rezultatul comportamentului său și să acționeze pentru a modifica mediul în care trăiește prin dobândirea și/sau dezvoltarea unor niveluri mai ridicate de conștientizare și prin antrenarea unor abilități și competențe utile pentru parcursul profesional ales sau dorit.

Cunoscând aceste interese și valori profesionale, este facilitat procesul de autocunoaștere necesar în alegerea și dezvoltarea carierei, cresc exponențial șansele ca persoana să facă alegeri vocaționale potrivite, să obțină performanțe și să cunoască succesul.

Parentingul include schimbări importante și noi provocări care testează și implică utilizarea unor competențe diverse.

Părinții trăiesc emoții și sentimente plăcute în relațiile și activitățile cu copiii lor, însă parentingul implică factori de stres și solicitări mai mici sau mai mari care necesită o serie de competențe, comportamente, cunoștințe și atitudini.

Stilul parental se referă la combinația de strategii și acțiuni pe care un părinte le utilizează în mod frecvent și stabil în creșterea copilului sau copiilor.

Competențele parentale constă în capacitatea și cunoștințele unui părinte de a răspunde adecvat cerințelor parentalității: consecvență și rutină, dezvoltarea independenței copilului, un stil de abordare care ia în considerare vârsta și stadiul de dezvoltare al copilului, responsabilizare adecvată vârstei, asigurarea unor medii stimulatoare etc.

Parentingul este modelat de resursele psihologice personale ale părinților, de caracteristicile copilului și este influențat, de asemenea, de factori contextuali, cum ar fi suportul social.

Familiile și părinții au o influență centrală și durabilă asupra vieții copiilor. Părinții servesc drept modele și influențează dezvoltarea, atitudinile și valorile copiilor.

Dezvoltarea socio-emoțională, cognitivă și fizică a copiilor este optimă atunci când părinții sunt susținători și sensibili la nevoile lor individuale.

Dezvoltarea copiilor poate fi îmbunătățită printr-o bună îngrijire fizică și emoțională, prin asigurarea unor medii adecvate, cu oportunități de învățare și interacțiune reciprocă, prin modelarea și formarea abilităților și comportamentului.

Evaluarea și intervenția psihologică facilitează cunoașterea resurselor și a limitelor personale în activitatea de parenting și oferă șansa unei experiențe parentale împlinitoare, cât și șansa de a călăuzi propriul copil către împlinire și echilibru.